Domenii de aplicabilitate, Nomenclatura componentelor, Verificare, aspecte de verificat – Petzl BASIC_2013 User Manual

Page 18: Compatibilitatea, Principiu de funcţionare şi testare, Montarea, Utilizări, Informaţii generale petzl, Posibilitatea de detectare şi marcajele

Advertising
background image

B18

BASIC

B185100C (160113)

18

RO

Sunt autorizate numai tehnicile prezentate în diagrame, care nu sunt tăiate şi care

nu afişează simbolul unui craniu cu oase în formă de X şi / sau mesajul «NO!» Sunt

prezentate doar câteva exemple de utilizare incorectă, având în vedere că descrierea

tuturor acestora este imposibilă.

Pentru a afla cele mai recente informaţii tehnice, consultaţi regulat site-ul www.petzl.

com.

Dacă aveţi îndoieli sau dificultăţi în înţelegerea acestor documente, contactaţi Petzl.
Blocator de coardă

1. Domenii de aplicabilitate

Echipament personal de protecţie (EPP)

- Blocator de coardă pentru alpinism şi escaladă (EN 567: 2007).

- Dispozitiv de urcare pe corzi de alpinism utilitar (EN 12841 tip B: 2006).

Acest produs nu va fi încărcat dincolo de valoarea sa de sarcină nominală şi nu se va

utiliza pentru niciun alt scop în afara celui pentru care a fost fabricat.
AVERTISMENT
Activităţile care implică utilizarea acestui echipament sunt inerent

periculoase.

Sunteţi singurii responsabili pentru propriile dvs. acţiuni şi decizii.
Înainte de utilizarea acestui echipament, trebuie:

- să citiţi şi să înţelegeţi toate instrucţiunile de utilizare.

- să vă instruiţi adecvat cu privire la utilizarea acestuia.

- să vă familiarizaţi cu funcţionalităţile şi limitările acestuia.

- să înţelegeţi şi să acceptaţi riscurile pe care utilizarea acestuia le implică.
Nerespectarea acestor avertismente poate duce la accidente sau

moarte.
Responsabilitatea
AVERTISMENT, instruirea specifică în activităţile definite în domeniul de aplicabilitate

este esenţială înainte de utilizare. Această instruire trebuie adaptată la practicile

definite la capitolul Domenii de aplicabilitate.

Acest produs se va utiliza numai de către persoane competente şi responsabile

sau de către cele care se află sub supravegherea directă şi vizuală a unei persoane

competente şi responsabile.

Dobândirea cunoştinţelor adecvate în materie de tehnici şi metode de protecţie

corecte sunt responsabilitatea dvs.

Vă asumaţi personal toate riscurile şi responsabilităţile pentru daune, accidente sau

moarte care pot surveni în timpul sau după utilizarea incorectă a produselor noastre,

oricare ar fi modalitatea de utilizare. Dacă nu puteţi sau dacă nu sunteţi în măsură să

vă asumaţi această responsabilitate sau acest risc, nu utilizaţi acest echipament.

2. Nomenclatura componentelor

(1) Orificiu superior, (2) Camă, (3) Clemă de siguranţă, (4) Orificiu inferior de conectare.

Materiale principale: aliaj de aluminiu, oţel inoxidabil, plastic tehnic.

3. Verificare, aspecte de verificat

Înainte de fiecare utilizare
Asiguraţi-vă că produsul nu are urme de fisuri, deformare, semne, uzură, coroziune

etc.

Verificaţi starea corpului, orificiile de conectare, cama şi clema de siguranţă, arcurile

şi axul camei.

Verificaţi mişcarea camei şi eficienţa arcului acesteia.

Verificaţi cama pentru a depista eventualii dinţi înfundaţi.

AVERTISMENT, nu utilizaţi acest dispozitiv de prindere pe coardă dacă acestuia îi

lipsesc dinţi sau dacă acesta are dinţii uzaţi.

Consultaţi detaliile referitoare la procedura de verificare care trebuie efectuată pentru

fiecare articol de EPP, pe internet la adresa www.petzl.com/ppe.

Contactaţi Petzl dacă aveţi îndoieli cu privire la starea acestui produs.
În timpul fiecărei utilizări
Este important să monitorizaţi constant starea produsului şi conexiunile acestuia cu

alte echipamente din sistem. Asiguraţi-vă că toate componentele echipamentului din

sistem sunt poziţionate corect unul faţă de celălalt.

AVERTISMENT:

- urmăriţi corpurile străine care pot împiedica funcţionarea camei.

- situaţiile în care clema de siguranţă se poate agăţa şi deschide cama.

4. Compatibilitatea

Verificaţi dacă acest produs este compatibil cu celelalte elemente din sistemul pe

care îl utilizaţi (compatibil = interacţiune funcţională bună).
Carabinierele
Carabinierele trebuie să fie compatibile cu blocatorul de coardă (formă, dimensiune

etc.).

5. Principiu de funcţionare şi testare

Acest blocator / dispozitiv de prindere pe coardă este un dispozitiv de urcare pe

coardă. Acesta glisează pe coardă într-o direcţie şi se blochează în cealaltă direcţie.

Dinţii camei iniţiază o acţiune de prindere prin care se blochează coarda între camă

şi corpul blocatorului. Fanta camei permite evacuarea noroiului din camă. De fiecare

dată când montaţi dispozitivul pe coardă, verificaţi dacă acesta se blochează în

direcţia dorită.

6. Montarea

Trageţi de clema de siguranţă în jos şi blocaţi-o pe corpul dispozitivului. Cama va

rămâne astfel deschisă.

Fixaţi coarda în poziţie. Atenţie la indicatorul Sus / Jos. Acţionaţi clema de siguranţă

astfel încât cama să apese pe coardă. În această poziţie, clema de siguranţă

împiedică deschiderea accidentală a camei.
Pentru scoaterea corzii
Glisaţi dispozitivul în sus pe coardă trăgând în acelaşi timp de clema de siguranţă în

jos şi înspre afară.

7. Utilizări

Urcarea pe coardă
a. Dispozitivul trebuie încărcat într-o direcţie paralelă cu coarda. Pentru a evita

alunecarea dispozitivului pe coardă, nu îl încărcaţi în unghi cu aceasta.

b. Când traversaţi sau treceţi de o fracţionare, dacă nu puteţi evita sarcinile oblice pe

coardă, fixaţi coarda cu carabiniera lonjei dvs. de siguranţă.

c. Măsuri de siguranţă când vă apropiaţi de asigurare.

Nu urcaţi deasupra dispozitivului de fixare / prindere a corzii sau deasupra punctului

de ancorare şi menţineţi întotdeauna lonja dublă de asigurare în tensiune.

În caz de cădere, energia va fi absorbită de coardă. Cu cât vă apropiaţi mai mult de

asigurare, cu atât mai mică va fi capacitatea corzii de absorbţie a şocului, finalmente

aceasta reducându-se practic la zero.

Când sunteţi în apropierea ancorei, evitaţi aplicarea şocurilor asupra acesteia.
Ridicarea
Pentru un sistem optim de ridicare, poziţionaţi blocatorul BASIC pe partea cu sarcina.

Se recomandă scripetele PARTNER.

AVERTISMENT, deblocarea în sarcină necesită abilităţi şi cunoştinţe specifice

sistemelor de ridicare.
Autoasigurarea este interzisă.

8. EN 12841 tip B - informaţii suplimentare

Blocatorul BASIC este un dispozitiv de fixare pe coardă, de tip B, utilizat pentru

urcarea pe corzile de alpinism utilitar.
Blocatorul BASIC trebuie utilizat cu un dispozitiv de siguranţă de tip A,

pe o a doua coardă (de siguranţă) (de exemplu, dispozitivul mobil de

asigurare la cădere ASAP).
Blocatorul BASIC nu este adecvat pentru utilizarea într-un sistem de asigurare la

cădere.

Pentru a întruni cerinţele standardului EN 12841: 2006, de tip B, utilizaţi corzi semi-

statice, de 10-11 mm, conform standardului EN 1891, de tip A (toron + manta).

(Notă: testarea pentru certificare a fost efectuată utilizând corzi BEAL Antipodes de

10 mm şi de 11,5 mm).

- Utilizaţi un sistem de asigurare cu o lungime maximă de 1 m (lonjă de asigurare +

carabiniere + dispozitive).

- Pentru a reduce riscul de cădere liberă, coarda dintre dispozitivul de ajustare a corzii

şi asigurare trebuie să fie întotdeauna întinsă.

Nu încărcaţi coarda de siguranţă când coarda de lucru este în tensiune.

O sarcină şoc poate deteriora coarda de asigurare.

Sarcină nominală maximă: 140 kg.

Avertisment: pentru lucrătorii cu greutate mai mare de 100 kg, consultaţi informaţiile

noastre de la secţiunea Soluţii pentru lucrătorii cu greutate peste 100 kg, de pe site-ul

nostru, www.petzl.com.

9. Informaţii suplimentare cu privire la

standarde EN 365

Plan de salvare
În cazul în care întâmpinaţi dificultăţi la utilizarea acestui echipament, trebuie să aveţi

un plan de salvare şi mijloacele de implementare rapidă a acestuia.
Ancorele
Punctul de ancorare pentru sistem trebuie, de preferat, să fie amplasat deasupra

poziţiei utilizatorului şi să întrunească cerinţele standardului EN 795 (forţă minimă

de 10 kN).
Diverse
- în cadrul unui sistem de asigurare la cădere, pentru a evita impactul cu solul sau cu

un obstacol în caz de cădere, este esenţial să verificaţi spaţiul necesar sub utilizator

înainte de fiecare utilizare.

- pentru a limita riscul şi înălţimea căderii, asiguraţi-vă că punctul de ancorare este

poziţionat corect.

- singurul dispozitiv acceptat pentru susţinerea corpului în cadrul unui sistem de

asigurare la cădere este un ham de oprire a căderii.

- când utilizaţi mai multe componente de echipament la un loc, pot apărea situaţii

de pericol dacă funcţia de siguranţă a unei componente este afectată de funcţia de

siguranţă a unei alte componente a echipamentului.

- AVERTISMENT DE PERICOL: nu lăsaţi produsele să se frece de suprafeţele

abrazive sau ascuţite.

- utilizatorii trebuie să aibă acord medical pentru desfăşurarea activităţilor la înălţime.

Avertisment: o suspensie inertă într-un ham poate genera răniri grave sau decesul.

- respectaţi instrucţiunile de utilizare a fiecărui articol din echipamentul utilizat în

asociere cu acest produs.

- instrucţiunile de utilizare se vor furniza utilizatorilor acestui echipament în limba ţării

în care se utilizează produsul.

10. Informaţii generale Petzl

Durată de viaţă / Când trebuie să casaţi echipamentul
Pentru produsele Petzl de plastic şi textile, durata maximă de viaţă este de 10 ani de

la data fabricaţiei. Pentru produsele metalice, durata de viaţă este nedefinită.

ATENŢIE: un eveniment excepţional poate duce la casarea produsului dvs. după

numai o utilizare, în funcţie de tipul şi de intensitatea de utilizare, precum şi de mediul

de utilizare (medii dure, mediul marin, muchii ascuţite, temperaturi extreme, produse

chimice etc.).

Un produs se va casa când:

- este mai vechi de 10 ani şi fabricat din plastic şi materiale textile.

- a fost supus unei căderi (sau sarcini) mari.

- nu trece textul de verificare.

- aveţi îndoieli cu privire la fiabilitatea acestuia.

- nu cunoaşteţi istoricul complet de utilizare a acestuia.

- când acesta se învecheşte datorită legislaţiei, standardelor, tehnicii sau

incompatibilităţii cu alte echipamente etc.
Pentru a preveni continuarea utilizării, distrugeţi echipamentul casat.
Verificarea produsului
Pe lângă verificarea dinaintea fiecărei utilizări, un specialist competent trebuie să

efectueze o verificare detaliată a echipamentului. Frecvenţa verificării detaliate trebuie

să fie stabilită de legislaţia în vigoare şi de tipul şi intensitatea de utilizare. Petzl

recomandă cel puţin o verificare la fiecare 12 luni.

Pentru a menţine posibilitatea de detectare a produsului, nu îndepărtaţi marcajele

sau etichetele.

Rezultatele verificării trebuie înregistrate într-un formular, alături de următoarele detalii:

tipul de echipament, modelul, informaţiile de contact ale producătorului, seria sau

numărul individual, data fabricaţiei, data achiziţiei, data primei utilizări, data următoarei

verificări periodice, probleme, comentarii, numele şi semnătura specialistului care a

efectuat verificarea.

La adresa www.petzl.com/ppe puteţi vizualiza un exemplu de formular.
Depozitarea, transportul
Depozitaţi produsul într-un loc uscat, ferit de expunerea la raze UV, substanţe

chimice, temperaturi extreme etc. Curăţaţi şi uscaţi produsul dacă este necesar.
Modificările, reparaţiile
Modificările şi reparaţiile în afara facilităţilor Petzl sunt interzise (cu excepţia pieselor

de schimb).
Garanţie 3 ani
Pentru toate defectele de material sau fabricaţie. Excepţii: uzura normală, oxidarea,

modificările, depozitarea incorectă, întreţinerea precară, neglijenţa, utilizări pentru care

acest produs nu a fost conceput.
Responsabilitatea
Petzl nu îşi asumă responsabilitatea pentru consecinţele directe, indirecte sau

accidentale şi de niciun alt tip pentru daunele survenite sau rezultând din utilizarea

produselor sale.

Posibilitatea de detectare şi marcajele

a. Organul de verificare a fabricaţiei acestui echipament personal de protecţie

b. Organul autorizat care a efectuat verificarea de tip CE

c. Posibilitatea de detectare: matrice dată = referinţă produs + număr individual

d. Diametrul corzii recomandate

e. Număr individual

f. Anul fabricaţiei

g. Ziua fabricaţiei

h. Control sau numele specialistului de verificare

i. Incrementarea

j. Standarde

k. Citiţi cu atenţie Instrucţiunile de utilizare

Advertising